miercuri, 29 decembrie 2010

De ce te doare capata?

Ce intrebare stupida cica de ce te doare capatanaa=)))Sti dc?nu stii iti zik euu
ori esti bolnav,si nu ma refer la balnavv [raceala,alte chesti]bolnav cu capuu fratee`=))) bea o bere bergenbir
 si fumeaza winchester si apoi simti durerea capatanii intenss=))) bine daca vrei mai multa bere capatana nu se suparaa.Dupa sa`mi zicii ce senzatii ai:-s Am simtit`o pe propria experienta. Cika fi antena
Bubb:Fata ma ametii:-s
Zuzic:fata eu n`am nimic sunt intreaba
Bubb:fata numai pot[si incep sa scutur zapada din pomi]
Zuzic:fata tu ejti beat?
Bubb:nu fata n`am nimiccccc ...nooooooooo=))
Bubb:fata tu ejti beat?
Zuzic:fata eu suntt intreagaa n`auzii
Bubb:n`aud fataaa=))
Un momentt .ne dam pe gheataa fraa`=)) a fost distractivv=) si eram treze n`am cazut=))
Bubb:fata nush ce facuii [si buff una`n ochi lu Zuzic]
Zuzic:fataa ma lovisi cu umaruu in ochii si imi curge rimeluu`
Bubb:fata tu ejti beaat ca eraa barbiaa=))
Zuzic :imi curgee rimeleleeeeeee=))
                             Momentt:mergem.  
 Ajungem in momentu in care ne despartim..:((
Bubb:Hai pa fataa=))
Zuzic:pa fataaa
Bubb:sa ma suniii
Zuzic:bn fataa=))
Avertismentt pentruu totii consumatorii...=)) NUMAI CONSUMATI ALCOOL DAUNEAZAAA FRATEE`=)))
    


Organizatori si mascote : 
          Bubb & Zuzic!

Pentru ca ele conteaza cel mai mult!

O prietenie adevărată este, în viaţă, ceea ce este o oază în pustiu: un colţ verde de umbră în infernul fierbinte şi galben al nisipului nestatornic.

Arta chibriturilor






Arta chibriturilor - personalizarea banalelor beţe de chibrit, pe care le folosim doar pentru a aprinde focul. Flacăra lor încă mai poate sculpta ideea unei minţi însetate de neobişnuit.



Focul aprins din vârful unui chibrit este strigătul neputincios al rămăşiţei de copac.


Arta este delta cu mii de ramificaţii a unui râu ce a adunat în sinuosul drum aluviunile grele după maluri.

Întuneric şi lumină

Întunericul este altfel de lumină, ce aşteaptă în tăcere să i se descopere strălucirea, cu alţi ochi decât cei carnali.
Umbra este învingerea luminii de către întuneric, iar raza este învingerea întunericului de către lumină. Umbra şi raza - doi soli născuţi din două forţe opuse - atunci când se împletesc, formează în ochii noştri sublimul.

În întuneric zac milioane de lumini ce aşteaptă să fie reaprinse.
Cascade de lumină se nasc din destine întunecate. Căderea lor înalţă sufletul.
Lumânarea scânteiază puţină lumină în mijlocul întunericului. Oare există ceva care poate răspândi puţin întuneric în mijlocul luminii?Scânteie jucăuşă, tu eşti speranţa nostră în regăsirea luminii.
Mereu o lumină este şi va fi cu noi. Chiar de vom explora un întuneric profund, în noi scânteia divină va continua să-şi clipească luminile, nestingherită, fie că vrem, fie că nu.

Un Lun Dun (China Mieville)!

“Un Lun Dun” incepe cu povestea a doua prietene in varsta de 12 ani, Zanna si Deeba, care traiesc intr-un complex rezidential londonez. Zanna devine la un moment dat un ciudat obiect al admiratiei – animale care o privesc cu veneratie, grafitti-uri care o “slavesc”, soferi de autobuz care se apropie de ea in cafenele spunandu-i ca sunt foarte emotionati sa o intalneasca. Asa ca atunci cand cele doua fete zaresc ceea ce parea a fi o umbrela rupta, dar vie, incercand sa se catere pe pervazul Zannei, incep sa o urmareasca. Umbrela le conduce – intr-un mod mai mult sau mai putin direct – intr-o Londra alternativa, paralela, un oras populat de toate lucrurile aruncate din Londra originala. Locuitorii din UnLondon cred cu tarie in faptul ca Zanna este de fapt Shwazzy, persoana destinata sa le salveze orasul de pericolul care se apropia.

O invenţie tardivă :)))

Vânătoarea



Iubitul vine, se apropie!
Iubitul se apropie!
Deschideţi calea pentru el!

El caută o Inimă,
să-i arătăm una!

Strig: Tot ceea ce poţi vâna Sunt eu!
El răspunse râzând:

"Nu sunt aici pentru a te vâna,
ci pentru a te salva!"

Lumea are prostul obicei de a reamintii exact ceea ce ai vrea sa uiti .

                                                  ganduri,vorbe celebre

marți, 28 decembrie 2010

Despre prietenie !



Se spune ca a fi sincer inseamna a nu ascunde nimic celuilalt, a te deschide tot. Este exact, dar criteriul acestei sinceritati il are intotdeauna celalalt, nu tu. Esti considerat sincer nu \"cand nu ascunzi nimic\" celuilalt, ci cand nu ascunzi ceea ce asteapta de la tine sa ascunzi. 
Este poate paradoxal, dar asa e; sinceritatea ta nu se verifica prin tine, ci prin celalalt. Esti considerat sincer numai atunci cand spui ceea ce vrea si ceea ce asteapta altul de la tine sa spui. Daca ii marturisesti unei prietene ca e frumoasa si inteligenta, in timp ce ea nu e nici una nici alta, nu esti sincer. Daca ii spui ca e urata si foarte putin desteapta, esti sincer. Dar marturiseste-i ca toate acestea n-au absolut nici o importanta, ca altele sunt lucrurile pe care ai dori sa i le spui, ca isi macina timpul intr-un mod stupid, ca traieste o himera, ca viseaza la lucruri ce o indeparteaza de adevar si de fericire atunci sigur nu esti nici sincer, esti nebun. 

Este poate ciudat, dar ne temem de o lume \"defavorabila\", de un mediu strain, cu care nu putem comunica, fatza de care nu putem fi \"sinceri\". Pentru a nu fi singuri vrem ca lumea sa fie sincera cu noi. Doar sinceritatea ne da aceasta certitudine ca suntem inconjurati de prieteni, de oameni care ne iubesc, ca nu suntem singuri. De aceea in ceasurile de mare singuratate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, oamenii se cauta unul pe altul: tocmai pentru a anula acel sentiment al izolarii definitive. 
Sinceritatea este si ea, ca atatea altele, un aspect al instinctului de conservare. De fapt, sinceritatea participa la acea complicata clasa de sentimente si orgoliu ce se numeste prietenie si care, trebuie sa recunoastem, constituie unul dintre cele mai serioase motive de a iubi viata. In prietenie se intampla acelasi lucru: esti iubit nu pentru ceea ce esti tu, ci pentru ceea ce vede si crede prietenul tau in tine. Tu, omul, esti sacrificat intotdeauna. Esti iubit nu pentru tine, ci pentru ceea ce poti da, ceea ce poti justifica, verifica, contrazice sau afirma in sentimentele prietenului. Si nu te poti plange, pentru ca si tu faci la fel; toata lumea face la fel.

Ceea ce intristeaza oarecum intr-o prietenie este faptul ca fiecare dintre prieteni sacrifica libertatea celuilalt. Prin \"libertate\" inteleg suma posibilitatilor lui, vointa lui de a se schimba, de a se modifica, de a se compromite.
Esti iubit pentru ca prietenii s-au obisnuit cu tine sa te vada pe strada, sa te intalneasca la un anumit local sau pe terenul de sport, s-au obisnuit sa mergi cu ei la cinematograf, in vizita la cunostinte, sa-ti placa, in general, ceea ce la place si lor, sa gandesti, in general, ceea ce gandesc si ei. Unde esti tu in toate aceste sentimente ale lor? Esti descompus, distribuit si asimilat dupa vointa sau capriciul lor; iar tu faci la fel. Daca intr-o zi vrei sa faci altceva decat ceea ce se asteapta de la tine sa faci, atunci nu mai esti un bun prieten, atunci incomodezi, obosesti, stanjenesti. Cateodata esti tolerat; aceasta e tot ce poate oferi dragostea prietenilor tai libertatii tale:toleranta. 
Zilele trecute incercam sa vorbesc cu cativa prieteni despre moarte, iar ei parca mi-ar fi spus: \"Draga, fii serios si lasa prostiile la o parte!\". Ei nu intelegeau ca ceea ce le apare lor drept prostii poate insemna pentru mine o problema esentiala. Si atunci m-am intrebat ce ar spune prietenii mei daca as savarsi un act compromitator, dar cerut urgent de libertatea mea? Si mi-am dat seama ca n-ar judeca schimbarea din punctul meu de vedere. Ei n-ar incerca sa treaca o clipa in mine, ca sa imi inteleaga nebunia. M-ar decreta nebun, m-ar tolera s-au m-ar lasa singur. In nici un caz n-ar trece in mine. Or, dragostea adevarata nu insemna decat aceasta completa renuntare la individualitatea ta pentru a trece in celalalt.

O prietenie nu se verifica numai prin libertatea pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta pe un prieten la nevoie, a-l incalzi cu mangaierile tale, a-l inconjura cu \"sinceritatile\" tale nu inseamna nimic. Altele sunt adevaratele probe ale prieteniei: a nu-i incalca libertatea, a nu-l judeca din punctul tau de vedere (care poate fi real si justificabil, dar poate nu corespunde experientei destinului celuilalt), a nu-l pretui prin ceea ce iti convine sau te amuza pe tine, ci pentru ceea ce este, pentru el insusi, prin ceea ce trebuie el sa realizeze ca sa ajunga un om. Iar nu un simplu manechin. Toate acestea insa nu ti le cere nimeni, dupa cum nimeni nu-ti cere adevarata sinceritate, ci numai acea sinceritate pe care o doreste el. Nu uitati ca intr-o prietenie nu conteaza numai ceea ce ia celalalt. Fiecare luam mai putin decat ar trebui. Acesta este marele nostru pacat: ca nu ne e sete de mai mult, ca ne multumim cu sferturi; de aceea avem fiecare dintre noi atata spaima de ridicol. Nu numai ca nu dam cat ar trebui, dar luam cu mult mai putin decat ni se ofera.

Poate, uneori, SI

Uneori, dacă asculti,
apoi, uneori, veţi auzi
uneori păsările Canta cântecul de îngrijire Lor,
uneori, version Ureche.


Si poate, dacă te uiţi,
atunci poate VEI Vedea
poate muştele de îngrijire plutesc version jurul
astfel Foarte vesel.

Labirintul Sufletului!

Cine are urechi de auzit, să audă!

Acestea sunt cuvintele ce te-ar putea trezi şi prin care ai putea realiza propria-ţi natură divină.
Aceste cuvinte vin către tine în puritate, pentru ca ele să te atingă, trebuie primite în puritate. Aceste cuvinte au luat naştere din simplitatea divină, trebuie ascultate în simplitate pentru a te elibera. Aceste cuvinte vin din adâncul sufletului, sunt cuvinte ale înţelepciunii, nu ale cunoaşterii empirice, pentru ca ele să-ţi potolească setea, trebuie ascultate cu sufletul, nu cu intelectul. De aceea unii îşi hrănesc amăgirile intelectului, în timp ce alţii îşi hrănesc sufletele eliberate.
Sufletul este cel însetat după adevăr. Intelectul tânjeşte să-şi satisfacă doar propria-i fascinaţie.
O transmitere a adevărului este asemenea revărsării dintr-un vas în altul. Dacă ai corpul, inima şi mintea asemenea unui vas impur, adevărul nu-ţi poate fi transmis... ceea ce este pur ar deveni impur... puterea adevărului este mult prea mare... vasul s-ar sparge... transmisia s-ar pierde şi ai continua să rătăceşti în întuneric.
De-a lungul vieţii tale, poate că ai citit mii de cuvinte asemănătoare celor cuprinse în aceste pagini: cuvintele lui Iisus Hristos, Ramana Maharshi, Tilopa, Naropa, Marpa, Milarepa, Lao Tzu, Patriarhilor Zen, ale lui Rumi, sau Kabir, sau Sfânta Tereza, Sfântul Serafim de Sarov, Sfântul Francisc de Assisi, Ioan, Solomon şi Avram, Mahomed, Krishna, sau cele ale Rishilor Vedici... cuvinte ce conţin secretele universului. Dar oare câte dintre toate aceste cuvinte te-au atins cu adevărat, câte transmisii ai pierdut iarăşi şi iarăşi, datorită faptului că nu ai fost pregătit să asculţi cum trebuie?
Pentru a citi aceste cuvinte, este oare suficient să-ţi aşezi un fotoliu confortabil în faţa calculatorului şi apoi să parcurgi totul ca şi când ai lectura o revistă sau chiar un volum de poezii? Aceasta este calea prin care tu te pregăteşti să primeşti cuvintele lui Buddha, Ramana, Iisus sau Lao Tzu? Aşa stai tu în faţa unui om sfânt, pregătit să primeşti juvaerul ce te-ar putea elibera din miile de vieţi, din roata karmică a naşterii şi morţii?
Dacă ar fi să mergi să-L întâlneşti pe Buddha, n-ai face mai întâi o baie în râu pentru aţi curăţa corpul? N-ai veni înaintea Lui, aplecându-te plin de umilinţă şi respect? N-ai aduce cu tine un dar cât de mic, un fruct, sau o nucă de cocos?
... Şi tot te-ai întreba dacă eşti pregătit îndeajuns pentru a primi marele adevăr!
Dacă ai auzi sfintele cuvinte, n-ai sta undeva retras asimilându-le şi lăsându-le să-ţi mângâie întreaga-ţi fiinţă? Asemenea unei ape sfinţite, aceste cuvinte ar curăţa tensiunile create datorită tiparelor mentale cu privire la cine sau ce credem noi că suntem.
***
Imaginează-ţi că Buddha ar fi în acest moment pe pământ, undeva în India, iar tu ai lua parte la un pelerinaj pentru a fi favorizat de învăţătura Lui. Probabil că ai sosi undeva într-un sătuc precum Sarnath, unde s-a zvonit că Buddha provăduieşte zilnic în Parcul Căprioarei, unei adunări de călugări. Când ai ajunge acolo, cineva ţi-ar spune:
"Ai ajuns prea târziu. Învăţătorul a plecat în nord către munţi."
Şi aşa ai pleca mai departe, călătorind o vreme într-o căruţă, sau cel mai adesea pe jos, zi după zi, săptămână după săptămână... dintr-un sat în altul, întrebând pe fiecare unde s-ar putea afla Stăpânul Buddha.
"Da, a fost aici, dar acum o săptămână. A plecat direct spre est."
"Da, a fost şi aici, dar cu cinci zile în urmă, a plecat către un sătuc din nord."
Un cuvânt de aici, un semn de dincolo... şi uite aşa eşti tot mai aproape. Emoţionat la gândul marii întâlniri, totul devine pentru tine de o importanţă capitală, dar şi un sentiment greu de suportat. Cu cât te apropii mai mult, cu atât vezi mai clar lumina din ochii şi de pe chipurile tuturor celor pe care îi întâlneşti, binecuvântaţi fiind de Buddha. Fiecare ar vrea să-ţi împărtăşească din experienţa trăită, să-ţi povestească despre El, Sublimul, despre cum se mişca, ce spunea, cum zâmbea! Cu cât te apropii mai mult, observi cum orice bucurie păleşte în comparaţie cu bucuria întâlnirii Sublimului! Nu mai ai decât un singur gând. Chiar şi nevoia de a te hrăni sau odihni dispare în faţa nerăbdării de aţi împlini ţelul.
Şi în sfârşit mergi pe urma unei cărări unde întâlneşti câteva păstoriţe ce-ţi spun:
"Da, Sublimul se află sus pe acel deal."
Te îmbăiezi rapid şi apoi, cu micul tău dar în mâini, porneşti în grabă să urci costişa, împiedicându-te în pietre şi tufişuri... dar nu-ţi faci griji pentru eventualele răni, ţelul tău, dorinţa ta cea mai aprigă este să-L întâlneşti pe Sfânt. Peisajul capătă în jurul tău o strălucire aparte, corpul îţi tremură, respiraţia devine tot mai agitată.
Şi acolo, sub un copac stă Buddha, de o seninătate perfectă.
Te închini larg (dundapranam) de trei ori, înaintea Lui ... apoi Îi oferi daruri în schimbul Învăţăturii. Cu un uşor semn din cap, Buddha te îndeamnă să te aşezi în faţa Lui. Ai fost acceptat! Niciodată înainte nu ai simţit o asemenea pace. Stând lângă Buddha eşti în afara timpului şi spaţiului. Trăieşti doar clipa... briza răcoroasă îţi atinge obrazul, un câine latră în depărtare. Este ca şi cum întreaga lume s-ar fi oprit. După un timp Înţeleptul începe să vorbească:
Noi suntem ceea ce gândim.
Tot ceea ce suntem, răsare odată cu gândurile noastre.
Prin gândurile noastre noi creăm lumea.
El continuă să spună alte câteva cuvinte. Fiecare cuvânt îţi arde în suflet, pentru că ele sunt cheia către eliberare. După o perioadă de tăcere, Buddha îţi face semn că poţi să pleci. Iarăşi te înclini adânc, apoi îţi urmezi calea. Preţioasele cuvinte, atât de râvnite, au fost obţinute. Chiar mai mult de atât... neţărmuirea, simplitatea, compasiunea, pacea!
Aici, ai în faţă cuvintele Înţelepţilor. Citeşte-le cu grijă, propoziţie cu propoziţie. Lasă-le să-ţi hrănească sufletul! Îţi doresc să ai un corp, o inimă şi o minte pură pentru a le putea auzi!

Nu te mai vreau!

Nu te mai vreau, mai facut sa sufar vreau sa te uit, sa te uit pentru toata viata! Sti cand adorm mereu adorm cu tine in gand nu te mai vreau.Poate ca o sa`mi ia mult timp sa uit de tine dar vreau sa incerc,am ambitie si cred ca o sa reusesc . Ma gandesc la timpul pierdut cu tine,pentru ce? Asta`i intrebarea mea "Pentru ce?" cand tuu nu ai incredere in mine si ai o parere proasta in privinta mea.Prieteni o sa ma ajute sa trec peste asta,sa`mi vad de viata mea de visele pe care vreau sa le realizez. Mi`ai spus cuvinte putin dar grele,nu te`am crezut asa ! A fost o amintire cu bune cu rele dar s`a dus ,s`a sfarsit.....

Importanta vietii!

Cunva am ajuns la ideea ca Vata e importanta, Viata nu trebuie irosita, Viata pare ceva sacru, ceva nobil. Uite care e problema mea: Daca viata e sacra de ce testam substante si medicamente farmaceutice pe sobolani de laborator, si nu direct pe oameni , in fond, produsele sunt destinate Oameniilor, nu? Deci Viata Oamenilor e mai scara, nobila si mai importanta, iar viata soarecilor de laborator mai putin importanta. Cand am devenit mult mai buni ca soarecii de laborator? Ati auzit de necrofilie? Se intampla mai des decat credeti, printre oameni doar. Un sobolan de laborator sau nu o sa faca multe lucruri pe care noi le numim sarboase, dar necrofilia nici nu i-ar trece prin minte.
Deci viata chiar daca e importanta, nobila si sacra… nu se aplica decat catorva rase, sau fiinte individuale.
A 2-a problema a mea… e legata de cine recunoaste Importanta Vietii. Cine spune ca unele fiinte vii merita sa traiesca(pisicute, catelusi… daca nu sunt comunitari) si cine spune care trebuie sa moara virusii(pe care apropo nu i-am invins cu toata inteligenta noastra, nu stim sa-i omoram, ei stiu sa muteze si sa ne omoare => net superior oamenilor), celulele de cancer, tantari etc. Noi, oamenii, noi alegem cine traieste si cine moare. Tot noi spunem ca viata e ceva sacru. Stiti de unde stim toate lucrurile astea ? Le-am inventat. Stii de ce ? Interes propriu, pt. ca suntem in viata.Oamenii vii au un interes mare sa-i faca pe ceilati sa creada ca viata e sacra si nobila stiii de ce? Ca Majoritatea oamenilor sa le fie frica sa moara, ba chiar sa faca orice inafara sa moara. de ce crezi ca functioneaza amenintatul cu arma? Pentru ca oamenilor le e frica sa moara.
Frica a fost si este un sentiment conceput DOAR pentru controlul maselor,nu are nici o inclinatie pozitiva, Ba chiar in orice situatie ori agraveaza situatia, ori in cel mai bun caz nu face nimic.
Quiz: Gasiti o situatie in care sentimentul de frica v-a ajutat intr-o situatie (exceptand cand aluneci si te prinzi, ala e instinct, nu-ti ajunge impulsul in coretex decat dupa ce acctiunea s-a terminat).

Doza de sănătate

Siropul pentru tuse

- pune într-o oală adâncă la fiert nişte apă
- în momentul în care apa fierbe, se arunca lămâile întregi (nu decojite, nu rase, nu tăiate) pentru exact două minute
- se scot apoi cu o paletă şi se ţin sub jetul de apă rece un minut
- se taie, se storc, se pun într-un recipient înalt (pet de apa de 0.5L) cu tot cu sâmburi, pulpă
- se completează apoi cantitatea de suc obţinută cu aceeaşi cantitate de miere polifloră
- se pun apoi două linguri de glicerină lichidă

Sirop de ridiche neagră făcut în casă astfel:
- se scobeşte mijlocul şi golul creat se umple cu miere
- se ţine la întuneric vreo 2 zile, apoi se dă copilului cate 1 lingurita de 2-3 ori pe zi

Ceai de ceapă cu nuci pentru mucişori:
- la 500 ml apa clocotită se pune o ceapă cu foi, 2 nuci sparte puse cu tot cu coajă şi un pliculeţ de ceai de tei.
- se stinge focul imediat, se lasă 10 min.
- se dă la copil să bea maxim o jumătate de cană, călduţ şi cu zeamă de lămâie

Ceaiul de ceapa împotriva tusei:
- 2 cepe cu tot cu foi, spălate bine, tăiate în 4 şi puse la fiert cam într-un litru de apă
- se lasă să fiarbă mai mult de jumătate de oră, se face apa groasă şi colorată maroniu-roşcat
- se strecoară zeama, se adaugă miere şi lămâie.

Dintre cele de sus am încercat doar ceaiul de ceapă împotriva tusei pentru copil (1 an şi jumătate). În prima zi i-am dat o linguriţă la fiecare 20 de minute de 6 ori. A doua zi a băut o căniţă de 150 ml în mai multe reprize. A treia zi tot o căniţă în 3 reprize. Deja după a doua zi, tusea lui era seacă iar după 3 zile foarte puţin a mai tuşit dimineaţa. Continui înca 2 zile maxim. Trebuie să menţionez că Dinu nu bea ceai deloc, nu suportă gustul de niciun fel, dar ceaiul de ceapă l-a băut fără probleme, chiar şi cu paiul. Nu se recomandă ca ceaiul să fie administrat după ora 17.
Sănătate!!
Mulţumesc Alex pentru reţete.