Labirintul Sufletului!

Cine are urechi de auzit, să audă!

Acestea sunt cuvintele ce te-ar putea trezi şi prin care ai putea realiza propria-ţi natură divină.

Aceste cuvinte vin către tine în puritate, pentru ca ele să te atingă, trebuie primite în puritate. Aceste cuvinte au luat naştere din simplitatea divină, trebuie ascultate în simplitate pentru a te elibera. Aceste cuvinte vin din adâncul sufletului, sunt cuvinte ale înţelepciunii, nu ale cunoaşterii empirice, pentru ca ele să-ţi potolească setea, trebuie ascultate cu sufletul, nu cu intelectul. De aceea unii îşi hrănesc amăgirile intelectului, în timp ce alţii îşi hrănesc sufletele eliberate.

Sufletul este cel însetat după adevăr. Intelectul tânjeşte să-şi satisfacă doar propria-i fascinaţie.

O transmitere a adevărului este asemenea revărsării dintr-un vas în altul. Dacă ai corpul, inima şi mintea asemenea unui vas impur, adevărul nu-ţi poate fi transmis... ceea ce este pur ar deveni impur... puterea adevărului este mult prea mare... vasul s-ar sparge... transmisia s-ar pierde şi ai continua să rătăceşti în întuneric.

De-a lungul vieţii tale, poate că ai citit mii de cuvinte asemănătoare celor cuprinse în aceste pagini: cuvintele lui Iisus Hristos, Ramana Maharshi, Tilopa, Naropa, Marpa, Milarepa, Lao Tzu, Patriarhilor Zen, ale lui Rumi, sau Kabir, sau Sfânta Tereza, Sfântul Serafim de Sarov, Sfântul Francisc de Assisi, Ioan, Solomon şi Avram, Mahomed, Krishna, sau cele ale Rishilor Vedici... cuvinte ce conţin secretele universului. Dar oare câte dintre toate aceste cuvinte te-au atins cu adevărat, câte transmisii ai pierdut iarăşi şi iarăşi, datorită faptului că nu ai fost pregătit să asculţi cum trebuie?

Pentru a citi aceste cuvinte, este oare suficient să-ţi aşezi un fotoliu confortabil în faţa calculatorului şi apoi să parcurgi totul ca şi când ai lectura o revistă sau chiar un volum de poezii? Aceasta este calea prin care tu te pregăteşti să primeşti cuvintele lui Buddha, Ramana, Iisus sau Lao Tzu? Aşa stai tu în faţa unui om sfânt, pregătit să primeşti juvaerul ce te-ar putea elibera din miile de vieţi, din roata karmică a naşterii şi morţii?

Dacă ar fi să mergi să-L întâlneşti pe Buddha, n-ai face mai întâi o baie în râu pentru aţi curăţa corpul? N-ai veni înaintea Lui, aplecându-te plin de umilinţă şi respect? N-ai aduce cu tine un dar cât de mic, un fruct, sau o nucă de cocos?

... Şi tot te-ai întreba dacă eşti pregătit îndeajuns pentru a primi marele adevăr!

Dacă ai auzi sfintele cuvinte, n-ai sta undeva retras asimilându-le şi lăsându-le să-ţi mângâie întreaga-ţi fiinţă? Asemenea unei ape sfinţite, aceste cuvinte ar curăţa tensiunile create datorită tiparelor mentale cu privire la cine sau ce credem noi că suntem.

***

Imaginează-ţi că Buddha ar fi în acest moment pe pământ, undeva în India, iar tu ai lua parte la un pelerinaj pentru a fi favorizat de învăţătura Lui. Probabil că ai sosi undeva într-un sătuc precum Sarnath, unde s-a zvonit că Buddha provăduieşte zilnic în Parcul Căprioarei, unei adunări de călugări. Când ai ajunge acolo, cineva ţi-ar spune:

"Ai ajuns prea târziu. Învăţătorul a plecat în nord către munţi."

Şi aşa ai pleca mai departe, călătorind o vreme într-o căruţă, sau cel mai adesea pe jos, zi după zi, săptămână după săptămână... dintr-un sat în altul, întrebând pe fiecare unde s-ar putea afla Stăpânul Buddha.

"Da, a fost aici, dar acum o săptămână. A plecat direct spre est."

"Da, a fost şi aici, dar cu cinci zile în urmă, a plecat către un sătuc din nord."

Un cuvânt de aici, un semn de dincolo... şi uite aşa eşti tot mai aproape. Emoţionat la gândul marii întâlniri, totul devine pentru tine de o importanţă capitală, dar şi un sentiment greu de suportat. Cu cât te apropii mai mult, cu atât vezi mai clar lumina din ochii şi de pe chipurile tuturor celor pe care îi întâlneşti, binecuvântaţi fiind de Buddha. Fiecare ar vrea să-ţi împărtăşească din experienţa trăită, să-ţi povestească despre El, Sublimul, despre cum se mişca, ce spunea, cum zâmbea! Cu cât te apropii mai mult, observi cum orice bucurie păleşte în comparaţie cu bucuria întâlnirii Sublimului! Nu mai ai decât un singur gând. Chiar şi nevoia de a te hrăni sau odihni dispare în faţa nerăbdării de aţi împlini ţelul.

Şi în sfârşit mergi pe urma unei cărări unde întâlneşti câteva păstoriţe ce-ţi spun:

"Da, Sublimul se află sus pe acel deal."

Te îmbăiezi rapid şi apoi, cu micul tău dar în mâini, porneşti în grabă să urci costişa, împiedicându-te în pietre şi tufişuri... dar nu-ţi faci griji pentru eventualele răni, ţelul tău, dorinţa ta cea mai aprigă este să-L întâlneşti pe Sfânt. Peisajul capătă în jurul tău o strălucire aparte, corpul îţi tremură, respiraţia devine tot mai agitată.

Şi acolo, sub un copac stă Buddha, de o seninătate perfectă.

Te închini larg (dundapranam) de trei ori, înaintea Lui ... apoi Îi oferi daruri în schimbul Învăţăturii. Cu un uşor semn din cap, Buddha te îndeamnă să te aşezi în faţa Lui. Ai fost acceptat! Niciodată înainte nu ai simţit o asemenea pace. Stând lângă Buddha eşti în afara timpului şi spaţiului. Trăieşti doar clipa... briza răcoroasă îţi atinge obrazul, un câine latră în depărtare. Este ca şi cum întreaga lume s-ar fi oprit. După un timp Înţeleptul începe să vorbească:

Noi suntem ceea ce gândim.
Tot ceea ce suntem, răsare odată cu gândurile noastre.
Prin gândurile noastre noi creăm lumea.

El continuă să spună alte câteva cuvinte. Fiecare cuvânt îţi arde în suflet, pentru că ele sunt cheia către eliberare. După o perioadă de tăcere, Buddha îţi face semn că poţi să pleci. Iarăşi te înclini adânc, apoi îţi urmezi calea. Preţioasele cuvinte, atât de râvnite, au fost obţinute. Chiar mai mult de atât... neţărmuirea, simplitatea, compasiunea, pacea!

Aici, ai în faţă cuvintele Înţelepţilor. Citeşte-le cu grijă, propoziţie cu propoziţie. Lasă-le să-ţi hrănească sufletul! Îţi doresc să ai un corp, o inimă şi o minte pură pentru a le putea auzi!